Cât înseamnă, în euro, un "Mulțumesc"?

O experiență de azi. Pe repede înainte. Asta deși subiectul merită milioane de cuvinte. Dar e târziu, e frig și mi-e somn.

Trăim într-o societate defectă. Care ne-a defectat și pe noi. Într-atât încât am ajuns să credem că banul ține loc de orice. Și de mulțumiri.

În drum spre casă, de la munte, am ajuns pe la spital. Nimic grav. O cădere de calciu. Pe vremuri, pentru același „banal” motiv am așteptat vreo trei ore la Universitar, ore în care m-am simțit mai invizibilă decât musculița de oțet. La Sinaia, însă, am găsit altceva. Un medic și o asistentă care n-au privit prin mine, când îmi vorbeau. M-au tratat nu doar cu profesionalism, ci și cu căldură. Uman.

Când te simți neajutorat, un cuvânt spus cu blândețe, o încurajare, te emoționează. Te umple de recunoștință. În timp ce stăteam întinsă pe un pat și asistenta mă ținea de mână și-mi zâmbea, mă gândeam că aș vrea să știe cât de mult o apreciez pentru asta. Pentru că nu lasă salariul mizerabil pe care îl primește și grijile, pentru un mâine tot mai incert, să îi înăsprească privirea. Mă întrebam dacă ar trebui să îi dau bani, în semn de mulțumire, și ce sumă ar putea să cuantifice cât mai precis recunoștința mea. Mă întrebam cum să îi dau banii, pentru că niciodată nu m-am priceput la așa ceva.

Eram în încurcătură. Pe de o parte, dacă i-aș fi dat bani, femeia s-ar fi putut simți jignită. La fel de bine, ar fi putut fi dezamăgită dacă n-aș fi făcut-o. Mă întreb în care moment al existenței noastre, în libertate și democrație, am început să credem că atunci când se poartă frumos, cineva urmărește de fapt avantaje materiale? În ce sertar al memoriei colective am rătăcit ideea de Normalitate?

M-am decis să risc. Într-o lume normală, una pe care o uităm câte puțin în fiecare zi, banii nu țin loc de “Mulțumesc!”. I-am spus asta femeii, privind-o în ochi. I-am spus că vreau să îi mulțumesc într-adevăr. Pentru simplul fapt că mi-a adus aminte de cum ar trebui să fie lucrurile. Am plecat fără să știu dacă gestul meu i-a fost sau nu pe plac.

Cu siguranță, cu “Mulțumesc!”-ul meu nu va cumpăra mare lucru la alimentară, diseară. Vreau totuși să cred că viața asta înseamnă mai mult de atât.

P.S.: Până la urmă m-am întins...