Bunica Liuba

Ar fi împlinit astăzi 79 de ani. Mi-o aduc aminte caldă și mirosind a papanași sau a plăcinte poale-n brâu. Cu zâmbetul de copil și ochii negri ce aduceau aminte că a fost odată foarte frumoasă. Și cu tolba plină de povești.

Bunica mea era basarabeancă. Și numele ei însemna, în rusă, Iubire. De fapt toată ființa Bunicii Liuba emana iubire. E adevărat că, pentru a o percepe, trebuia să treci de aparenta severitate (doar fusese profesoară de limba română). Nu era o mămăiță blajină care face prăjituri și stă deoparte la discuțiile nepoților. Bunica mea mă corecta la gramatică. Îmi dădea să citesc reviste de istorie și mă învăța cântece rusești. Și mă ducea la muzee. Era o bunică altfel. Și multă vreme n-am știut s-o apreciez.

A iubit bunica mea. Familia pentru care ar fi făcut orice. Pe soțul ei de care se îndrăgostise nebunește în tinerețe. Limba ei, pe care n-o vroia ciuntită de nimeni. Și, mai ales, pământul unde se născuse și de care i-a fost dor toată viața. Îmi povestea cum a fugit din calea rușilor în timpul războiului. Și cum, copil fiind, simțea că n-o să își mai vadă casa niciodată. Povești despre bombardamente, deznădejde și foamete îmi păreau plăsmuiri demne de scenarii de film. Doar sclipirea tăioasă din ochii bunicii îmi spunea că toate au fost aievea și că au rămas acolo, întipărite, pentru a nu mai pleca niciodată.

Dar bunica avea și o mulțime de povești vesele. Cu personaje care mi-au populat visele, întreaga copilărie. Adesea inventate. Pentru că, avidă de nou, îi ceream mereu altele și altele. Erau, bunăoară, cei doi prieteni, Lir și Tibișir, unul înalt și slab, altul mic și gras, care intrau în tot felul de belele. Sau îndrăgostiții Bujorel și Ghiocela... Bunica m-a învățat să visez și să-mi creez în jur o lume de basm în care nu mai aveam nevoie nici măcar de păpuși. Am luat lumea asta cu mine, peste ani. O găsesc azi în zâmbetul unui copil pe stradă, în jocul frunzelor, toamna, într-un miros pe care l-am crezut pierdut.

A plecat de câțiva ani. Și mă surprinde că îi simt dorul numai câteodată. Imaginea ei se pierde ușor printre celelalte amintiri. Rămâne doar o stare. Și mirosul de poale-n brâu.


La mulți ani, bunico, oriunde ai fi!