Sporturile naţionale...

În dimineaţa asta am venit la serviciu cu metroul. Mai bine zis cu metroul, autobuzul, mulţimea, pejosul, noroiul, ploaia şi vântul în faţă. Mă gândeam cum ar fi dacă şi urbea noastră dragă ar beneficia de o reţea de metrou precum Parisul sau Barcelona. Am fi, poate, mai punctuali? Mai zâmbitori? Dar nu asta vroiam să povestesc. Am citit, gratis, la metrou, ziarul Ring. Am aflat de acolo, printre altele, că părinţii lui Marian Drăgulescu l-au urmărit pe fiul lor la televizorul unor vecini, pentru că...nu aveau postul care difuza competiţia la care a câştigat „numai” două medalii. De aur.

Acum, m-am interesat şi eu ce post a difuzat respectiva competiţie. Aud că e Digi Tv, care, într-adevăr, nu se prinde decât de ... iniţiaţi. Şi atunci mă întreb de ce nu a fost dată de o televiziune la care au acces mai mulţi oameni. De genul Televiziunii Naţionale. Să fi fost ea, competiţia, una de neglijat? Adică o adunare la care nişte unii mai ţopăie un pic, pe muzică, se agaţă de nişte inele, sau sar de nebuni pe trambuline? Nu, nu era decât un campionat. Mondial.

Asta mi-a adus aminte de un „buletin” sportiv auzit aseară la radio, pe la ora 23.00. De fapt, ca să fiu mai exactă, înainte de buletinul de ştiri, prezentatorul s-a gândit să ne facă un rezumat din ştirile sportive. Care a sunat cam aşa: Fotbal. Rezultate. F.C. Adunaţii Copăceni- C.S Camionul Iepureşti, 2-0, Rulmentul Piatra Arsă- Locomotiva Zărneşti, 1-3, Gloria Pătlăgelele- F.C. Corbu, 2-2. Alte ştiri. Jenson Button, campion la Formula 1 şi Marian Drăgulescu a câştigat CEVA medalii. Sfârşit.

Eu constatasem de multă vreme că, la noi, ştirile sportive sunt, de fapt, informaţii mondene din fotbalul intern, dar asta nu înseamnă că e normal!!! Şi, în niciun caz nu cred că e normal să îmi povesteşti despre nişte meciuri plictisitoare, fie ele şi din divizia A (Burger, sau cum îi zicea?) şi să îmi spui apoi, aşa ca fapt divers, că Drăgulescu a câştigat şi el nişte medalii. Se întâmplă să fie de aur. Se întâmplă să fie a 13-a şi a 14-a, după ce el anunţase că se retrage şi a stat pe bară vreo cinci luni. Simţiţi povestea? Nenea de la radio, nu.

Să nu mă înţelegeţi greşit. Sunt microbistă. Am fost la multe meciuri pe stadion, la naţională, la...Steaua, şi la Callatis de câteva ori. Mă uit cu plăcere la un meci de Champions League, şi, întotdeauna urmăresc campionatele europene sau mondiale, unde, în mod trist, de cele mai multe ori, trebuie să îmi aleg o ţară cu care să ţin. La gimnastică, pe de altă parte, de când mă ştiu, am ţinut cu una singură. Cu ţara mea. Care, cel mai adesea nu m-a dezamăgit. Să fie asta motivul pentru care faptul că România câştigă aur la gimnastică nu mai e considerat o ştire din sport? Dar, că Jiji s-a certat la vestiare cu ultimul antrenor adus la Steaua, este! E clar! Bârfa şi privitul în ograda vecinului sunt sporturile noastre naţionale!

P.S.: Unii ar zice că sportul naţional e Oina. Oinama şâcâdâm şâcâdâm!!!