Dorinţe...

Nadina mă invită să scriu despre dorinţe. Ale mele. Aşa ca de sfârşit de an, că tot miroase afară a iarnă şi a frig. Mărturisesc că mi-este puţin greu. Şi asta pentru că, până nu demult, de fiecare dată când suflam în lumânări, mâncam ceva nou sau...îmi cădea o geană (:P)...şi trebuia să îmi pun o dorinţă, aveam una singură în minte. Obsesivă. Care nu s-a îndeplinit, oricum. Partea bună este însă că, acum, când am reuşit să mă detaşez, am atâta libertate să îmi doresc...chestii, care s-ar putea chiar şi îndeplini, încât nu ştiu de unde să încep.

O să o iau pe rând.

Vreau ca fericirea care m-a cuprins de 24 de zile (hihi) să nu se termine. Să stea acolo, molcomă, discretă şi aducătoare de vise dulci. Să-mi miroasă dimineţile a cafea tare şi a milkshake cu bananou. Să citesc şi să-l citesc. Să scriu şi să-l descriu. Să cânt în maşina lui, cu trapa deschisă şi privind la cer. Să-l ţin de mână şi să-l privesc în timp ce fumează...să mă las hipnotizată de rotocoalele de fum pe care le scoate printre buzele întredeschise... Să vedem marea, şi lumea, şi fiecare lucru mic pe care ceilalţi nu-l observă.

Vreau o iarnă blândă în Bucureşti, dar zăpadă multă şi pufoasă la munte şi la mine acasă. Vreau marea îngheţată şi peisajul ireal al stabilopozilor acoperiţi de troiene. Vreau casa caldă, cu luminiţe în curte şi vinul fiert, în faţa sobei.

Vreau zile cu soare şi locuri pe care să le fotografiez. Şi un obiectiv nou, dacă tot suntem la capitolul ăsta! Bine, şi un trepied, set de filtre, încă un obiectiv...poate chiar un aparat mai nou...

Vreau să vad iar Parisul şi Barcelona. Să mă plimb prin Maroc, să văd Praga, Moscova, iarna, să lenevesc pe o insulă grecească şi să îmi cânte lin din bouzouki. Să fug în Columbia lui Marquez şi să caut Macondo-ul atemporal, pe râul care îmi poartă numele.

Şi mai vreau multe lucruri...acum îmi dau seama. Doar că nu eram obişnuită să le spun pe nume...