Poker-ul care ne doare

Disclaimer: Nu sunt critic de film și nici măcar conumator înrăit. Dar am (încă :P) un creier și în el un flitru. Așadar:

Poker e un film care te doare. Și nu pentru că ar fi o oglindă prea fidelă a unei societăți pe care o deplângem cu toții la țigară, pe bloguri sau la televizor. Ci pentru că e un film făcut PENTRU această societate. Publicul pe care și l-a proiectat Nicolaescu este format fix din oamenii de care ne plângem zi de zi. Spălați pe creiere de discursuri populiste, reality show-uri și telenovele ieftine cu țigani și mafioți. E o colecție de bancuri vulgare spuse, adesea, fără talent. Despre viață, politică și sex. Și despre o țară de care toți își bat joc. Și, culmea, publicul râde. Te trezești râzând și tu...după care îți vine să plângi. De milă, de nervi și de faptul că, fără să vrei, ai fost încadrat în această categorie. A proștilor, înregimentați într-un sistem pe care nu-l înțeleg și care își bate joc în fiecare zi de ei, sau a plictisiților care, oboșiți să se mai răzvrătească înghit zilnic mizeriile servite cu zâmbetul pe buze de hienele care își împart, la vârf, ciolanul.

Da, e o oglindă a unei societăți. Dar e o dovadă de aroganță absolută să o validezi în felul ăsta. Este ceea ce fac, în fiecare zi, conducătorii noștri. Ne-o trag pe la spate de nu ne vedem și nici măcar nu mai au decența să ne spună...Pardon!
Iar noi râdem. Pâine și circ. Și să ne distrăm bine!

P.S: Jojo este genială în rolul moldovencei. La cât de bine joacă, nici nu mai trebuia să ne arate sânii și fundul aproape jumătate din film.