marți, 30 august 2011

Unde e calul alb?


În fiecare zi, ne dorim să fim mai buni ca ieri. Să creștem, să învățăm, să devenim. Eu nu fac excepție. Și printre uneltele pe care le-am folosit mereu în devenirea mea s-au numărat cuvintele. Când eram mai mică îmi spuneam că mi-ar plăca să am o meserie legată de cuvinte. Visam pe atunci să devin scriitoare. Să am o casă pe malul mării și un cal alb. Nu știu de ce intra și calul alb în peisaj. Probabil că privindu-l alergând pe plajă, aș fi găsit inspirația. Anii au trecut și nu m-am făcut scriitoare. Nici nu am încercat... Casa de pe plajă încă mă așteaptă, iar calul, calul aleargă pe alte meleaguri. Cuvintele însă...și-au ținut partea din învoială. Acum îmi câștig existența de pe urma lor, chiar dacă altfel decât mi-am imaginat la început. Am început însă să descopăr și cusururile micului meu aranjament. Nu m-a avrtizat nimeni că dacă am să fiu nevoită să scriu la muncă s-ar putea să îmi pierd plăcerea de a o face. De fapt nu să o pierd. Ci să o ascund bine. Pentru că, la muncă, am nevoie de un altfel de scris.

Am căutat în mine zilele astea. Am descoperit-o, undeva, pitită. Promit să o scot la lumină. Simt că am nevoie însă de un ajutor. Poate ar fi momentul să apară calul alb în peisaj...

2 comentarii:

marul spunea...

ce s-a ales de toate astea ?

Jeunaa spunea...

Eu și soțul meu ne-am luptat cu probleme maritale în ultimele 9 luni și nu știam că familia este creierul din spatele problemelor pe care le-am avut vreodată. Problemele au escaladat și în cele din urmă s-a mutat din casă. Am fost singur cu copiii mei de sărbători și viața era mizerabilă fără el în preajmă. Am făcut tot ce am putut pentru a pune capăt problemelor, dar niciun progres. Așa că a trebuit să caut ajutorul doctorului Gideon după ce am văzut atât de multe rezultate încât oamenii au mărturisit despre el, așa cum mi-am dorit întotdeauna, mi-a auzit strigătul și mi-a venit în ajutor. A efectuat un ritual de reconciliere care a rezolvat problemele avute cu soțul meu și cu mine și suntem din nou împreună și încă mă uimește când am primit rezultatul în 3 zile așa cum am promis. Acum am început noul an ca o familie completă și sunt recunoscător pentru ajutorul lui. contactați-l acum și nu vă va dezamăgi și pentru că este de încredere și de încredere. WhatsApp: +2347042191323
E-mail: drgideon611@gmail.com