joi, 1 iulie 2010

România, drum închis...



Scriam acum ceva timp, când eram acoperiţi de zăpezi, că România ar trebui să funcţioneze doar pe timp de vară. Retrag. Rectific. Reformulez. România ar trebui să se închidă de tot. Pentru că este un pericol pentru proprii-i cetăţeni. Şi nu orice pericol. Unul de viaţă. Şi, mai ales, mult mai trist, de moarte.

Fac parte din generaţia care a crescut odată cu tranziţia. Tranziţie care, lexical vorbind, ar trebui să implice o schimbare, o trecere de la ceva la altceva. De perioada de la care facem trecerea nu-mi amintesc mai nimic. Am doar o colecţie de reprezentări, culese de prin cărţi, filme sau discuţii la care am asistat. Şi amintirea vagă a unei banane primite de la o vecină, pe care am împărţit-o cu frate-meu, şi mi-a părut cel mai bun lucru pe care îl gustasem vreodată. Despre perioada spre care ne îndreptăm nici atât. Doar vise, speranţe şi aşteptări. Şi un sentiment penibil că e tot mai departe.

În România se moare. Se moare în multe feluri. În spitale, pe şantiere neasigurate, luaţi de ape. Urmează să se moară de foame, de frig, de deznădejde, de revoltă. Mor proiecte, mor idei. Mor speranţe una câte una. Iar într-o clădire imensă, undeva în centrul Bucureştiului, un grup restrâns moare de plictiseală. Atât de tare încât, atunci când ar trebui să voteze legi care depun familii întregi în ghearele disperării, parlamentarii mai aruncă un ochi la Cupa Mondială, pe laptop. A naibii ţară asta, în care nu pot şi ei să se-nâtlnească la o bere, la terasă şi să mai crească un impozit. Sau la bufetul din palatul parlamentului, să mânânce un ecler de 0,45 lei şi să mai taie din salarii, plângându-se în timpul ăsta că ciorba de 1 leu şi friptura de 2,5 nu mai sunt ce-au fost.

E plină ţara de gropi. Dar cele din asfalt nu-s nici pe departe atât de mari precum prăpastia dintre guvernanţi şi românul prost care s-a dus la vot. Se surpă drumuri şi cad poduri, pentru că da, iarna ninge, vara plouă, râurile se umflă şi năvălesc peste case, drumuri şi tot ce le mai iese în cale. Mai puţin peste digurile pe care nimeni nu le construieşte când e uscat, pentru că, nu-i aşa, dacă a venit o dată apa, nu se mai întâmplă a doua oară. Mai bine cărăm saci când râul stă să se reverse. Mai facem o cruce, mai aprindem o lumânare, mai facem o şedinţă de Guvern şi ne dăm la televizor tunând şi fulgerând (de parcă asta mai lipsea) că trebuie luate măsuri. Şi apoi, cu un tupeu frate bun cu cinismul şi văr primar cu nesimţirea, le mulţumim jandarmilor care nu dorm de nopţi întregi, cărând saci cu nisip şi transportând evacuaţi. Aceiaşi cărora le tăiem salariile cu 25%. Poate ar trebui şi ei să lase un sfert din oameni să se-nece?

E un drum ca oricare altul şi tranziţia asta. Şi drumul poate fi frumos. Atunci când ştii că ai o destinaţie. Când aşteptarea, chiar dacă-i presărată cu serpentine şi rău de maşină, te face să priveşti încrezător înainte. Când însă, de pe marginea drumului, îţi aţin calea doar indicatoarele „Atenţie, cad pietre!” şi „Drum închis”, iar şoferul îţi spune că şi-a luat permisul la Piteşti şi a dat pe gât vreo trei pahare, te gândeşti serios să deschizi uşa şi să sari din mers.

7 comentarii:

Cristina Cioba spunea...

din păcate aşa este...dar nimeni nu vrea să facă nimic.cei care ar putea să facă, nu fac..

Orry spunea...

mai e si categoria aia ...care ar dori sa faca ceva, dar nu prea le-a mai ramas optiuni...

Florin Druga spunea...

Sunt locuri si mai rele fata de Romania. Mai rau fata de acum in Romania nu are cum sa fie, deja vine alta generatie. Problema e ca generatiei asteia, si aici ma refer la persoanele capabile nu prea le pasa de tara si nu sunt dispusi sa lupte pentru ea. Si voi, care va schimonisiti atata... Ganditi-va ca sunt locuri mult mai rele decat tara noastra... Sunt locuri in care criminalitatea/dezastrele naturale sunt mult mai mari pe cap de locuitor.

TOMIS TRAVEL spunea...

Bun de tot postul tau . Cred ca e unul dintre cele mai bune posturi citite vreodata . Cu siguranta voi reveni pe blogul tau , pentru a descoperi si alte cuvinte pline de viata.

Unknown spunea...

Buna Magda:*
NU ESTE SPAM!
doresti sa ai mai multi vizitatori pe blogul tau? Noi iti asiguram minim 500 de vizitatori GRATUIT! nu trebuie sa faci nimic, decat sa tii un link in browser-ul tau. Da te rog add la id-ul emil_mihai92@yahoo.com sau fa-ti direct cont pe www.trafic.romanisme.info

Repet:: NU E SPAM! Poti sterge comentariul!

dia spunea...

Nu e vorba ca nu as fi patrioata sau nu as incerca sa fiu,insa tara noastra cred ca e fara speranta...credeam ca sunt singura care are aceasi parere,pe langa toate ce ai enumerat cu atata adevar,mai mentionez ca tara nu are viitor si aici ma refer special la cei iesiti de pe bancile scolilor.
Cred ca e prea tarziu pentru a mai salva ceva.

lilian nikky spunea...

Numele meu este lilian N. Aceasta este o zi foarte bucuroasă din viața mea datorită ajutorului pe care mi l-a oferit Dr.saguru, ajutându-mă să-mi revin fostul soț cu vraja sa magică și iubitoare. am fost căsătorită de 6 ani și a fost atât de groaznic pentru că soțul meu mă înșela cu adevărat și căuta un divorț, dar când am întâlnit pe e-mail Dr.saguru pe internet despre cum a ajutat atât de mulți oameni să-și recupereze fostul și ajută la fixarea relației.și îi fac pe oameni să fie fericiți în relația lor. I-am explicat situația mea și apoi am căutat ajutorul lui, dar spre surprinderea mea mi-a spus că mă va ajuta cu cazul meu și iată că acum sărbătoresc, pentru că Sotul meu s-a schimbat total în bine. El vrea întotdeauna să fie alături de mine și nu poate face nimic fără prezența mea. Chiar mă bucur de căsătoria mea, ce sărbătoare grozavă. Voi continua să depun mărturie pe internet, deoarece Dr.saguru este cu adevărat un castru de vrăji. ESTE NEVOIE DE AJUTAT CÂND DOCTORUL DE CONTACT SAGURU ACUM VIA EMAIL: drsagurusolutions@gmail.com sau whatsapp +2349037545183 El este singurul răspuns la problema ta și te face să te simți fericit în relația ta. Și de asemenea este perfect în 1 LOVE SPELL 2 WIN EX BACK 3 FRUITUL WOMBULUI 4 PROMOVARE Vrăji 5 PROTECȚIE VOSTRIE 6 VOSTURĂ DE AFACERI 7 BUN VOC DE JOC 8 VÂNZARE DE LOTERIE ȘI CAZ DE CURTE.