Frânturi din altă viaţă

S-a aşezat în faţa geamului şi şi-a lipit fruntea de sticla rece. Afară era soare, dar se simţea îngheţată. O dureau buricele degetelor. Ca de la o mângâiere interzisă. Şi ochii. De atâtea și atâtea priviri furişate.

„Hai!” şi-a zis. „De mâine totul va fi la fel. Ai să te trezeşti şi ai să zâmbeşti ca şi până acum. Ai să râzi la aceleaşi glume, ai să te bucuri de aceleaşi lucruri mici. Poate că o să şi plângi. Sigur o să te întristezi. O să crezi, o să visezi, o să speri ca şi până acum. O să cauţi în continuare. Şi-o să mergi mai departe.”

A închis ochii. Şi apoi a pus momentul acela într-un buzunar. Un moment din altă viaţă. Una care ar fi putut să fie. A ei. A altcuiva. Ce mai contează acum?

The artist in us...

Oana a lansat o leapsa foarte draguta. Am incercat si eu.

Go to Wikipedia. Hit “random”. The first random Wikipedia article you get is the name of your band.


Go to “Random quotations” . The last four or five words of the very last quote of the page is the title of your first album.

Go to Flickr and click on “explore the last seven days” . The third picture, no matter what it is, will be your album cover.

Use Photoshop or similar to put it all together.
 

 
Cred ca as canta balade. Sau poate un pic de electro funk :))

La multi ani, mămico! :)

Când eram mică, dar și mai apoi, când am crescut, oriunde aș fi fost și cu oricine, oricum m-aș fi jucat și oricât m-aș fi distrat, venea o vreme când mă postam în fața unui geam și începeam să plâng. Nu erau scâncetele unui plod răsfățat. Nu cerșeam atenție. Erau doar suspine discrete, cu fruntea lipită de geam. Mi-era dor. Dor de MAMA. Chiar dacă era în alt oraș, sau doar la serviciu. De la un anumit moment totul devenea neinteresant pentru mine și simțeam nevoia să fiu în preajma ei, să respir aerul din jurul ei, s-o văd, s-o simt, să mă lipesc de ea, așa moale și caldă, mirosind mereu a proaspăt și a frezii. Mirosul de frezii mă trimite întotdeauna cu gândul la ea. Sunt florile ei preferate.

Mama îmi mulțumește mereu că am ales-o pe ea să-i fiu copil. Nu știe că, de fapt, ăsta a fost norocul meu cel mai mare.

Când am râs, m-a îmbrățișat. Când mi-era mai greu și credeam că n-o să pot în veci să mă ridic, m-a îmbrățișat. Când am câștigat, m-a îmbrățișat. Când am greșit, mi-a pus mâna pe umăr și m-a îmbrățișat. Când am fost meschină sau răutăcioasă cu ea, a zâmbit a înțelegere și m-a îmbrățișat. Pe ploaie, soare sau furtuni, ea e acolo, să-mi zâmbească și să mă-ncurajeze. Mamă, prietenă, salvatoare, camarad.

Trec anii și câteodată mai stau la geam și suspin. Doar gândul că într-o zi nu va mai fi îmi provoacă amețeli. Și rog Viața să amâne momentul ăla cât mai mult.

Azi e ziua ei. Anul ăsta face 35 J(de vreo 15 ani, într-un an face 35, într-altul 36). La mulți ani, mămico! Încă nu s-au inventat cuvintele potrivite ca să-ți spun cât de mult te iubesc!

 P.S: Ce veche e poza asta! De când eram Metallica :))