Legea compensației

Motto: If he loves you, he'll never make you cry.

Dacă există pe lumea asta o lege, nescrisă, care guvernează peste viețile oamenilor, atunci ea trebuie să fie legea compensației. Ma devreme, sau mai târziu, dar niciodată prea târziu, Dumnezeu, Universul, Karma sau pur și simplu viața, în simplitatea ei, reglează lucrurile. Plus cu plus, minus cu minus.

Draga mea, tu, care plângi acum, singură, într-o gară, într-o baie sau într-un pat, lângă el, pe tăcute. Tu, care te întrebi până te sufoci de ce se poartă astfel cu tine. De ce te ignoră, te umilește, te strivește cu indiferența lui, de ce te jignește, nu te ascultă, de ce nu-i pasă, de ce îl plictisești, de ce se uită prin tine, de ce se uită la altele, de ce nu pleacă, de ce nu te lasă să pleci. Tu, care mai crezi în el și ai uitat să lupți. Tu - ia aminte: singurul motiv pentru care plângi acum, e pentru ca, peste o zi, peste un an, sau poate zece, să-l prețuiești pe cel care va face fix contrariul. Fără momentele astea, fără lacrimile de acum, s-ar fi putut să treci pe lângă el și să nu-l observi. S-ar fi putut să nu îți placă. Să nu-l descoperi. Tu plângi acum, pentru ca acel EL să devină bărbatul vieții tale.

Se spune că nu există iubire fără sacrificii, dar că sacrificiile omoară o iubire. O omoară doar pe cea nepotrivită, ca s-o facă posibilă pe cea adevărată.

Acum plângi și ți-e greu să vezi asta, dar nu te teme. Legea compensației lucrează...

Lucruri simple

Câteodată fericirea se naște din nimic. Din locuri pe care le credeai secate. Din priviri la care nu îndrăzneai să visezi. În ciuda unor sentimente pe care le credeai ferecate. În lipsa unor vorbe care să te aline.

Din dorința de a împărți tot. Din speranța că vei găsi pe cineva care să vrea totul. Din nebunia de a crede. Din îndoială. Din vise. Din zeci de întrebări. Din curajul să te arunci. Din disperarea de a fugi de ceva ce te rănește. Din teama că vei fi dezamăgit. Din groaza că vei dezamăgi. Din încrederea pe care ți-o dă o privire. O strângere de mână. Un sărut.

 În ciuda ta, a lui, a lor, a celor care nu credeau. Că fericirea, căteodată, se naște din nimic.   

La sfarsit...

M-am privit prin ochiul tau critic si am incetat sa ma iubesc. M-am straduit sa iti plac si am uitat sa fiu eu. M-am temut sa te pierd, iar frica m-a sugrumat. M-a impietrit. Prea preocupata de cum ai vrea sa fiu, ca sa mai stiu cum sunt de fapt. Asa ca nu te condamn acum ca vrei sa pleci. Avem nevoie amandoi de asta. Tu, ca sa poti trai...poate cu alta, eu, ca sa pot trai ...cu mine.

E poate boala mea cea mai grea. Sa ma dezbrac de mine cand iubesc. Sa dau la schimb dorinte, vise si sperante viitoare pentru o fericire care se arata asa aproape. Nu ma intelege gresit. Le-am dat la schimb de bunavoie. Cu graba sa traiesc bucuria promisa de o dragoste care mi-era impartasita. Fara sa imi pese daca se vor intoarce sa ma bantuie. Le-as fi gonit poate, daca fericirea n-ar fi inceput sa schiopateze. Si daca, tot danadu-le la schimb, nu m-as fi gasit dintr-o data goala si fara aparare. Fara ceva la care sa ma intorc atunci cand in fericirea mea promisa isi infigea coltii rutina. Fara mine, care mi-am fost tovarasa atata amar de vreme.

M-ai privit cu ochiul tau critic si ai incetat sa ma iubesti. Nu te-ai straduit sa afli cum sunt eu. Poate ca nici nu ti-ar fi placut. Tie nu ti-e frica. Prea preocupat de ce-ti doresti, ca sa mai stii la ce visez eu. Asa ca nu ma condamna ca vreau sa plec. Avem amandoi nevoie de asta. Tu, ca sa poti trai ...cu tine, eu, ca sa pot trai. Poate cu altul.

În căutarea fericirii

Ai să te împiedici, ai să cazi. Probabil că îți vei juli serios genunchii. Câteodată o să ți se pară mult prea greu să te ridici. Ai să te minți o vreme că e bine și pe jos. Ai să privești cu jind printre crengile care îți ascund soarele. Ai să te amăgești că umbra lor te protejează. Până când, într-o zi, nimic n-o să mai conteze. Nici teama de soare, nici oboseala, nici rănile.
Din căutarea fericirii nu te poți opri niciodată. Nu e drept.